Rareori mi s-a intamplat, mai ales in ultimii ani, sa fiu energizat de un monument crestin in masura in care am fost impresionat de Cristo Redentor, adica celebra statuie a lui Isus din Rio de Janeiro. Nu mai am, de vreo 10 ani, nici o empatie spirituala cu crestinatatea. Insa am o nostalgie care ma face sa ii contemplu templele cu sentimentul trist ca admir ruinele unei foste mari ideologii. Asadar, gasesc sub tot felul de cupole crestine, o energie blanda, parca transmisa de o batranica imbunata de senilitate, dar ale carei trasaturi dezvaluie cruzimea maturitatii ei. Insa, calatoriile mai experimentale din ultima vreme, ma obisnuisera sa vibrez mai profund prin templele altor religii. Mai o moschee, mai un templu buddhist sau hindus, alta lume, alta cultura, alte imagini si alte cantece. Si alte mirosuri. Insa, din cand in cand, un fel de reminiscenta a mandriei crestine se emotiona atunci cand, la o analiza obiectiva, imi reconfirmam superioritatea crestinatatii, respectiv a culturii din care eu provin, asupra celorlalte religii la aproape toate domeniile: concept, strategie, organizare, creativitate, marketing si vanzare. Nu concureaza totusi nimeni cu crestinii, nici la nr de turisti vizitatori, nici la like-uri. Si in opinia mea, nici la arta. Asadar, inca mai caut energii crestine insa le gasesc tot mai rar si din ce in ce mai putin viguroase. La Rio a fost altfel.
Cristo Redentor este imens, magnific si troneaza deasupra orasului, Asta iti vor spune ghidurile turistice. Este una dintre cele mai mari statui ale lui Isus din lume si una dintre cele 7 minuni moderne, ca acuma e cu rating. Oricine a vazut cel putin o data in viata o filmare dintr-un elicopter care-l inconjoara. Chiar si cei care n-au auzit de el il stiu din vedere. Insa eu am fost atat de impresionat incat m-am gandit bine sa pricep de ce mi-a placut atat de mult.
In primul rand, contrar amintirii mele, si cred ca a multor altora, Isus nu e pe cruce. Mai avea cineva impresia asta? Oricum, nu e, sta cu mainile intinse pentru a-i invata, a-i chema sau a-i binecuvanta pe toti. Nici aici nu sunt sigur ce face. Wikipedia spune ca gestul lui ar fi simbolul pacii. Nu cred ca acest lucru este prea evident insa este cert ca are mainile intinse si o energie buna. Si am mers mai departe si mi-am dat seama ca nu-mi place imaginea cu Isus pe cruce. Este dezolanta zau, insa noi nici nu ne mai dam seama. Am inteles, a fost un om exceptional si a fost ucis cu bestialitate, insa asta trebuie sa ne amintim despre el? Asa trebuie sa-l veneram, cu coastele labartate si cu cuie in cap? De ce sa nu-l vedem mai activ, mai optimist sau mai vesel? De ce sa nu-l vedem copil, adolescent? Ce nu a fost?
Nu-mi plac deci reprezentarile lui Isus pe cruce, sunt prea multe asa cum sunt si reprezentarile sfintilor si cate si mai cate. Cristo Velato din Basilica San severo din Napoli a fost ultimul Isus care m-a emotionat adanc insa era mai degraba emotie artistica decat energie emotionala. L-am adaugat imediat in topul preferintelor personale, chiar inaintea Pietei de la Vatican. Mi-am dat seama ca, chiar si mort arata mai bine decat murind pe cruce. Il mai regasim copil intr-o varietate mare de lucrari artistice insa aici este mai-mereu personajul secundar, accentul fiind pus mereu pe Madona. Din pacate, artistii tin isonul biografilor, sarind cu reprezentarile lui de la pruncie direct in perioada cu plete. A avut plete si in adolescenta? Era mai vesel sau tot asa deprimat ca la 30 de ani? Nu vom sti niciodata cum arata pentru ca pur si simplu nu exista nici o descriere contemporana a sa, totul este imaginatia aristilor.
Iar apoi, mai e actiunea: Este foarte rar prezentat meditand desi asta cred ca a fost ocupatia lui principala. Este prea des reprezentat pe suporturi aurite sau ornate cu pietre pretioase, cand nimeni nu contesta faptul ca el a fost sarac. De fapt, niste artisti atei au inventat metafora imparatiei virtuale ca sa-si faca de cap cu etalarea bogatiei, asa cum erau obisnuiti sa faca atunci cand isi reprezentau stapanii laici. Daca stapanul tau era plin de aur, cum puteai sa reprezinti divinitatea, care este mai presus de oameni? Insa cel mai des, in cadru apare si crucea masiva, acest odios instrument de tortura, pe care ni l-am asumat si-l folosim fara sa ne mai intebam de unde vine. Iar unii dintre noi inca il repeta in fiecare zi, atunci cand trec prin fata bisericii. In multe dintre lucrari, inclusiv in majoritatea sculpturilor crucea este prea mare si este clar ca Isus nu ar fi putut sa o transporte in spate, mai ales in starea in care reiese ca era.
Artistii moderni vor avea creativitate si libertate sa-l infatiseze pe Isus si in alte forme, mai pozitive. Aceste reprezentari, vor dilua si ele frica cu care sunt indoctrinati copiii in familile foarte inapoiate. Cu timpul, religia crestina ori se va transforma ori va disparea.
M-a mai impresionat foarte tare simplitatea. Cristo Redentor este intr-adevar foarte mare. Are vreo 40 de metri inaltime iar, pe orizontala, mainile ajung la vreo 30 de metri. Se vede de peste tot din oras, si de pe Copacabana si de la Pao Azucar si dinspre Maracana. Si asta te impresioneaza. Atunci cand te plimbi prin oras, te uiti dupa el, cum faceam cand eram mici cu crucea de pe Caraiman. E prezent zi si noapte, vegheaza si nu-ti permite sa faci abstractie de el. Insa in ciuda enormitatii sale, are o simplitate devastanta. Poate betonul din care e facut, poate tinuta vestimentara simpla sau poate chiar mutra calma, poate toate la un loc, nu stiu, insa mie statuia imi inspira simplitate si modestie, calitati rare la proportiile lui. 
Apoi, de acolo de unde e el, orasul se vede foarte frumos. Chiar si infricosatoarele cartiere de favelas, se vad vesel si colorat insirate pe dealurile din jur. Arata ca niste modele sculptate in padure si parca se armonizeaza acolo. Plajele si dealurile se vad superb de sus. Oceanul limiteaza panorama cu rasarituri calde si apusuri melancolice. De langa Isus, orasul pare vibrant si induce confuzia ca ar fi curat. De fapt, jos este Rio Dangerio, unul dintre orasele cu cea mai mare rata a criminalitatii din lume. Este primul oras in care mi-am lasat verigheta in camera de hotel. Dar cand urci langa el, Isus te calmeaza si te face sa uiti complet de violenta din jur. Pare ca exercita o energie puternica insa numai in imediata lui apropiere, chiar daca este un colos.
In anii 30 cand a fost construit el, Rio de Janeiro era unul dintre cele mai aspirationale orase din lume. Inca putea fi considerat un paradis termic si fiscal pentru emigranti. Identitatea exotica a orasului a fost produsa atunci. Tehnologia i-a promovat imaginea si a scurtat distanta pana la el. S-a dezvoltat o intreaga cultura in jurul acestui oras, s-a identificat cu fotbalul, cu samba si cu carnavalul si a ajuns sa fie cel mai vizitat oras din emisfera sudica. Localnicii s-au intitulat cu mandrie cariocas iar in Las Vegas s-a construit un hotel omonim, care s-a straduit sa-i reproduca atmosfera. Am putea concluziona ca sosirea lui Isus in Rio a adus prosperitate pentru multi. Pe altii i-a primit cu mainile deschise din tarile unde mureau de foame sau pentru ideologiile unor nebuni. Sunt sigur ca i-a ajutat pe multi sa spere atunci cand fie simteau pistolul la ceafa, fie Brazilia executa vreun penalty.
Insa tot cu Isus de fata a crescut si criminalitatea si ea a evoluat pana la cote alarmante. Un amic din Sao Paulo, nicidecum vreun orasel provincial linistit, imi povestea ca in orasul sau, favelele cele pline de promiscuitate si de bande de traficanti de droguri sunt mult mai izolate de centru iar riscul de a te rataci prin zona lor este mai scazut. „In Rio, it’s right there!” spunea el. Si avea dreptate. Rio fiind foarte deluros, la fiecare a 4 strada incepe cate o favela. Sunt peste o mie in oras. Guvernul a fost precoce: A inteles, inca din anii 60, ca a pierdut controlul si a sters-o. Si-au facut politicienii un oras nou, in jungla braziliana, doar pentru ei. N-au fost capabili sa struneasca infractionalitatea asa ca au fugit de ea. Sau o coordoneaza de la distanta, asa cum cred cetatenii cu sange latin si revolutionar.
Pana al urma, Isus a adus si la Rio, ceea ce a adus peste tot: speranta si bani, frica si crime.
