marți, 25 aprilie 2017

Ghici cu cine m-am intalnit in Rio de Janeiro?

 
 
 
 
 


Cu crestinismul!
Rareori mi s-a intamplat, mai ales in ultimii ani, sa fiu energizat de un monument crestin in masura in care am fost impresionat de Cristo Redentor, adica celebra statuie a lui Isus din Rio de Janeiro. Nu mai am, de vreo 10 ani, nici o empatie spirituala cu crestinatatea. Insa am o nostalgie care ma face sa ii contemplu templele cu sentimentul trist ca admir ruinele unei foste mari ideologii. Asadar, gasesc sub tot felul de cupole crestine, o energie blanda, parca transmisa de o batranica imbunata de senilitate, dar ale carei trasaturi dezvaluie cruzimea maturitatii ei. Insa, calatoriile mai experimentale din ultima vreme, ma obisnuisera sa vibrez mai profund prin templele altor religii. Mai o moschee, mai un templu buddhist sau hindus, alta lume, alta cultura, alte imagini si alte cantece. Si alte mirosuri. Insa, din cand in cand, un fel de reminiscenta a mandriei crestine se emotiona atunci cand, la o analiza obiectiva, imi reconfirmam superioritatea crestinatatii, respectiv a culturii din care eu provin, asupra celorlalte religii la aproape toate domeniile: concept, strategie, organizare, creativitate, marketing si vanzare. Nu concureaza totusi nimeni cu crestinii, nici la nr de turisti vizitatori, nici la like-uri. Si in opinia mea, nici la arta. Asadar, inca mai caut energii crestine insa le gasesc tot mai rar si din ce in ce mai putin viguroase. La Rio a fost altfel.

 

Cristo Redentor este imens, magnific si troneaza deasupra orasului, Asta iti vor spune ghidurile turistice. Este una dintre cele mai mari statui ale lui Isus din lume si una dintre cele 7 minuni moderne, ca acuma e cu rating. Oricine a vazut cel putin o data in viata o filmare dintr-un elicopter care-l inconjoara. Chiar si cei care n-au auzit de el il stiu din vedere. Insa eu am fost atat de impresionat incat m-am gandit bine sa pricep de ce mi-a placut atat de mult.

In primul rand, contrar amintirii mele, si cred ca a multor altora, Isus nu e pe cruce. Mai avea cineva impresia asta? Oricum, nu e, sta cu mainile intinse pentru a-i invata, a-i chema sau a-i binecuvanta pe toti. Nici aici nu sunt sigur ce face. Wikipedia spune ca gestul lui ar fi simbolul pacii. Nu cred ca acest lucru este prea evident insa este cert ca are mainile intinse si o energie buna. Si am mers mai departe si mi-am dat seama ca nu-mi place imaginea cu Isus pe cruce. Este dezolanta zau, insa noi nici nu ne mai dam seama. Am inteles, a fost un om exceptional si a fost ucis cu bestialitate, insa asta trebuie sa ne amintim despre el? Asa trebuie sa-l veneram, cu coastele labartate si cu cuie in cap? De ce sa nu-l vedem mai activ, mai optimist sau mai vesel? De ce sa nu-l vedem copil, adolescent? Ce nu a fost?
Nu-mi plac deci reprezentarile lui Isus pe cruce, sunt prea multe asa cum sunt si reprezentarile sfintilor si cate si mai cate. Cristo Velato din Basilica San severo din Napoli a fost ultimul Isus care m-a emotionat adanc insa era mai degraba emotie artistica decat energie emotionala. L-am adaugat imediat in topul preferintelor personale, chiar inaintea Pietei de la Vatican. Mi-am dat seama ca, chiar si mort arata mai bine decat murind pe cruce. Il mai regasim copil intr-o varietate mare de lucrari artistice insa aici este mai-mereu personajul secundar, accentul fiind pus mereu pe Madona. Din pacate, artistii tin isonul biografilor, sarind cu reprezentarile lui de la pruncie direct in perioada cu plete. A avut plete si in adolescenta? Era mai vesel sau tot asa deprimat ca la 30 de ani? Nu vom sti niciodata cum arata pentru ca pur si simplu nu exista nici o descriere contemporana a sa, totul este imaginatia aristilor.

Iar apoi, mai e actiunea: Este foarte rar prezentat meditand desi asta cred ca a fost ocupatia lui principala. Este prea des reprezentat pe suporturi aurite sau ornate cu pietre pretioase, cand nimeni nu contesta faptul ca el a fost sarac. De fapt, niste artisti atei au inventat metafora imparatiei virtuale ca sa-si faca de cap cu etalarea bogatiei, asa cum erau obisnuiti sa faca atunci cand isi reprezentau stapanii laici. Daca stapanul tau era plin de aur, cum puteai sa reprezinti divinitatea, care este mai presus de oameni? Insa cel mai des, in cadru apare si crucea masiva, acest odios instrument de tortura, pe care ni l-am asumat si-l folosim fara sa ne mai intebam de unde vine. Iar unii dintre noi inca il repeta in fiecare zi, atunci cand trec prin fata bisericii. In multe dintre lucrari, inclusiv in majoritatea sculpturilor crucea este prea mare si este clar ca Isus nu ar fi putut sa o transporte in spate, mai ales in starea in care reiese ca era.

Artistii moderni vor avea creativitate si libertate sa-l infatiseze pe Isus si in alte forme, mai pozitive. Aceste reprezentari, vor dilua si ele frica cu care sunt indoctrinati copiii in familile foarte inapoiate. Cu timpul, religia crestina ori se va transforma ori va disparea.

M-a mai impresionat foarte tare simplitatea. Cristo Redentor este intr-adevar foarte mare. Are vreo 40 de metri inaltime iar, pe orizontala, mainile ajung la vreo 30 de metri. Se vede de peste tot din oras, si de pe Copacabana si de la Pao Azucar si dinspre Maracana. Si asta te impresioneaza. Atunci cand te plimbi prin oras, te uiti dupa el, cum faceam cand eram mici cu crucea de pe Caraiman. E prezent zi si noapte, vegheaza si nu-ti permite sa faci abstractie de el. Insa in ciuda enormitatii sale, are o simplitate devastanta. Poate betonul din care e facut, poate tinuta vestimentara simpla sau poate chiar mutra calma, poate toate la un loc, nu stiu, insa mie statuia imi inspira simplitate si modestie, calitati rare la proportiile lui.

Apoi, de acolo de unde e el, orasul se vede foarte frumos. Chiar si infricosatoarele cartiere de favelas, se vad vesel si colorat insirate pe dealurile din jur. Arata ca niste modele sculptate in padure si parca se armonizeaza acolo. Plajele si dealurile se vad superb de sus. Oceanul limiteaza panorama cu rasarituri calde si apusuri  melancolice. De langa Isus, orasul pare vibrant si induce confuzia ca ar fi curat. De fapt, jos este Rio Dangerio, unul dintre orasele cu cea mai mare rata a criminalitatii din lume. Este primul oras in care mi-am lasat verigheta in camera de hotel. Dar cand urci langa el, Isus te calmeaza si te face sa uiti complet de violenta din jur. Pare ca exercita o energie puternica insa numai in imediata lui apropiere, chiar daca este un colos.
 
In anii 30 cand a fost construit el, Rio de Janeiro era unul dintre cele mai aspirationale orase din lume. Inca putea fi considerat un paradis termic si fiscal pentru emigranti. Identitatea exotica a orasului a fost produsa atunci. Tehnologia i-a promovat imaginea si a scurtat distanta pana la el. S-a dezvoltat o intreaga cultura in jurul acestui oras, s-a identificat cu fotbalul, cu samba si cu carnavalul si a ajuns sa fie cel mai vizitat oras din emisfera sudica. Localnicii s-au intitulat cu mandrie cariocas iar in Las Vegas s-a construit un hotel omonim, care s-a straduit sa-i reproduca atmosfera. Am putea concluziona ca sosirea lui Isus in Rio a adus prosperitate pentru multi. Pe altii i-a primit cu mainile deschise din tarile unde mureau de foame sau pentru ideologiile unor nebuni. Sunt sigur ca i-a ajutat pe multi sa spere atunci cand fie simteau pistolul la ceafa, fie Brazilia executa vreun penalty.
Insa tot cu Isus de fata a crescut si criminalitatea si ea a evoluat pana la cote alarmante. Un amic din Sao Paulo, nicidecum vreun orasel provincial linistit, imi povestea ca in orasul sau, favelele cele pline de promiscuitate si de bande de traficanti de droguri sunt mult mai izolate de centru iar riscul de a te rataci prin zona lor este mai scazut. „In Rio, it’s right there!” spunea el. Si avea dreptate. Rio fiind foarte deluros, la fiecare a 4 strada incepe cate o favela. Sunt peste o mie in oras. Guvernul a fost precoce: A inteles, inca din anii 60, ca a pierdut controlul si a sters-o. Si-au facut politicienii un oras nou, in jungla braziliana, doar pentru ei. N-au fost capabili sa struneasca infractionalitatea asa ca au fugit de ea. Sau o coordoneaza de la distanta, asa cum cred cetatenii cu sange latin si revolutionar.

Pana al urma, Isus a adus si la Rio, ceea ce a adus peste tot: speranta si bani, frica si crime.

 Ar mai fi un fapt divers pe care nu-l pot omite. Stie cineva care este artistul roman cu cele mai multe vizualizari? Nu numai pe net, chiar si in realitate. Ei bine, se numeste Gheorghe Leonida si este modestul creator al capului statuii lui Cristo Redentor. Ucenic al maestrului francez, galateanul nostru a realizat in intregime chipul statuii apoi s-a intors acasa si a murit cazand de pe bloc. Iar aceasta informatie va fi suficienta pentru noi toti ca atunci cand il vom privi pe Cristo Redentor, sa ii atribuim o origine dacica.

 

miercuri, 1 martie 2017

Am fost la carnaval, la Rio, si a fost fantastic!


Am fost la Rio, la carnaval. Si am facut o gramada de poze. Cu telefonul, bineinteles. Am si filmat desi nu sunt un operator grozav. Pentru ca a fost un spectacol fantastic si incredibil, m-am gandit sa fac share de imagini pentru cei care sunt curiosi sa inteleaga mai in detaliu atmosfera de acolo. Am pus la final si cateva filme pentru ca imaginile, fara muzica din fundal, chiar nu au aproape nici o relevanta.

Carnavalul este la baza o sarbatoare religioasa, care marcheaza inceputul postului pastelui. Se desfasoara in toata Brazilia insa cel de la Rio de Janeiro este cel mai faimos.

Rio de Janeiro este una dintre primele asezari intemeiate de portughezi pe coasta atlantica. Pentru ca se afla intr-un golf, destul de adanc sapat in coasta, primii colonisti au crezut ca este estuarul unui rau, pe care l-au numit Rio de Janeiro, dupa luna Ianuarie a descoperirii lui. Ulterior, s-au prins ca nu era nici vorba de rau insa au lasat-o asa iar orasul a primit numele raului omonim dar inexistent.

Carnavalul propriu-zis dureaza acum cate 4 zile. Desigur sunt multe evenimente relationate cu carnavalul si in afara acestei perioade. Insa in cele 4 zile, orasul este aproape in totalitate la dispozitia petrecaretilor. Se intampla cca 700 de evenimente si petreceri, majoritatea in centru dar si la periferii, pe strada sau pe plaja. La aceste petreceri, oameni mascati sau nu, beau si se distreaza insa mai ales danseaza. Si bineinteles, danseaza samba.

Mixul cultural dintre albi europeni, negri africani si nativi amerindieni a produs identitatea braziliana. Cativa englezi au adus la inceputul secolului XX fotbalul iar pasiunea penntru acest sport i-a cucerit imediat pe aproape toti brazilienii, indiferent de rasa. In aceeasi perioada, ritmurile africane de tobe ale fostilor sclavi au inceput sa fie gustate si de ceilalti brazilieni iar samba a ajuns sa fie adoptata ca valoare nationala. Initial un eveniment religios, practicat exclusiv de portughezi, carnavalul a ajuns sa se desfasoare pe ritmuri de samba si sa fie gustat de toata lumea.

Evenimentul cel mai spectaculos din timpul carnavalului este defilarea scolilor de samba. In diferite formule, competitia acestor scoli dateaza din anii ’30. Este un evenimet fabulos pe care il recomand pe bucket listul oricui. Desi ma laud cu o cariera de succes, de peste 20 de ani in productia de evenimente, parada de la Rio m-a lasat cu gura cascata. Nu am mai vazut niciodata o astfel de atmosfera, atata energie etalata in atatea culori si forme.

Este delir!

Concursul

In prezent, scolile de samba sunt organizate in ligi, cele mai bune 12 dintre ele concurand in divizia de elita. Un juriu format din vreo 50 de cunoscatori apreciaza si noteaza evolutiile fiecarei scoli, acordand puncte pentru muzica, scenografie, coregrafie, costume, fantezie si altele. Ultima clasata retrogradeaza in divizia inferioara, asadar este o miza importanta.

Locatia

Sambodromo este un loc amenajat special in acest scop in 1984. Pana atunci, paradele se tineau pe strazi iar publicul era liber sa priveasca sau sa participe. Sambodromo este o arena ingusta,  de-a lungul culoarului de defilare care masoara aproape un kilometru. Culoarul este asfaltat si vopsit in alb imaculat. De-a lungul lui se desfasoara 13 tribune imense in care se strang peste 100,000 de spectatori. In sectoarele tribunelor sunt locuri cu vizibilitate mai buna sau mai proasta, balcoane private, chiar baruri strecurate intre sectoare, cu deschidere catre pista de defilare. Alegerea locurilor cele mai bune este o poveste in sine. Preturile variaza de la cateva zeci de dolari la cateva mii. Totusi, un bilet de 100$ iti va asigura o vedere buna a spectacolului si vei fi de acord ca a fost una dintre cele mai bune investitii din viata ta!

Sambodromo este un complex intins, costruit in zona centrala a orasului, printre cartiere vechi si paraginite. Din tribuna te simti inconjurat de favele. Accesul catre si de la Sambodromo pare periculos insa pe perioada carnavalului, politia si infractorii din favele fac un pact de neagresiune iar atacurile asupra turistilor sunt mult mai rare. Noi am mers si ne-am intors cu metroul si am fost safe.










Spectacolul

Incepe la ora 22:00 (sa fie mai racoare) si se desfasoara pe parcursul a doua zile, cate 6 scoli in fiecare zi. Noi am stat in ambele zile pana la sfarsitul defilarilor, adica dupa ora 7 dimineata. Ultima scoala a fiecarei zile defila deja pe lumina naturala. Insa nu ne-am indurat sa plecam pentru ca toate paradele au fost fantastice. In prima zi am mers mai devreme sa prindem locuri bune si am prins locuri excelente, chiar in primul rand. Daca dati click la cateva filmulete imaginati-va 10 ore (in fiecare zi) de flux continuu de defilare pe muzica samba.












Parada unei scoli de samaba

Fiecare scoala prezinta o tema. Aceasta tema este exprimata prin muzica si coregrafie, costume si care alegorice. O defilare ar trebui sa dureze intre 65 si 75 de minute insa uneori imensele care alegorice se mai impotmolesc iar scoala respectiva depaseste timpul alocat pierzand cate o zecime de punct pe minut de intarziere. In situatiile foarte grave, adica daca defilarea ajunge sa dureze peste 2 ore, penalizarea scolii respective este de 20 de milioane de dolari americani.






Fiecare scoala intrepreteaza live o compozitie proprie, un cantec samba, pe repeat, pe durata intregii defilari. Asadar, chiar daca nu ti-a placut la inceput, ajungi sa te obisnuiesti cu melodia sau macar cu refrenul, dupa ce le-ai auzit de 25 de ori. Orchestra, formata din minim 300 de percutionisti, defileaza si ea parasind ultima pista de pe Sambodromo.



Defilarea unei singure scoli implica cca 3,500 de oameni. Ei sunt grupati in echipe mai mici de cate 50-100, costumati similar sau catarati pe carele alegorice. Fiecare scoala prezinta cate 6-7 astfel de care, unele mai alegorice decat altele. Celebrele fete costumate in rochii cu pene completeaza impresia artistica generala. Daca esti curios sa intelegi si culisele evenimentului observi ca aceste personaje impaiate si sclipicioase sunt cocotate sus pe carele alegorice cu macaralele aflate la intrare sau cu motostivuitoarele. La iesirea de pe Sambodromo sunt coborate de acolo cu ajutorul acelorasi utilaje.



Ca la orice eveniment de proportii, care se respecta, nu pot lipsi accidentele. Fiind o desfasurare mare de forte pentru un spectacol care se intampla o singura data, multe elemente sunt improvizate iar riscurile sunt mari in pofida repetitiilor. Au fost accidente in ambele zile: un car a intrat intr-o gradena cu spectatori si 20 de raniti au fost transportati la spital. A doua zi, un car s-a rasturnat peste proprii dansatori si 12 au fost spitalizati. Desi eram acolo, noi nici macar nu am observat aceste accidente ci am citit despre ele a doua zi. Culoarul este atat de mare incat daca accidentul nu se intampla chiar in fata tribunei tale nu ai cum sa-l remarci. Oricum, cu sange sau fara, spectacolul merge mai departe iar muzica acopera toate zgomotele.

Nu stiu cine plateste insa costurile acestor parade sunt imense. Numai costumele unei singure scoli valoreaza milioane. Apoi mai sunt carele alegorice, muzica, repetitiile, miile de participanti si cate si mai cate. Asadar, nu inteleg cine plateste insa ceea ce iese este minunat si nu par sa se zgarceasca deloc.


Carnavalul de la Rio este un kitsch grandios intr-o atmosfera de nebunie generala. 20 de mii de oameni pe seara se perinda dansand in timpul paradelor si inca si mai multi danseaza toata noaptea in tribune. Iar ceilalti, cei care nu au ajuns la Sambodromo, danseaza pe strazi sau pe plaja, la petrecerile de strada, pe acelasi ritm teribil de samba.