Cum am cerut-o in casatorie pe Cristina

[VIDEO]

 

Daca filmul nu functioneaza de pe mobile atunci este din cauza unei chestii complicate legata de drepturile pe muzica folosita. Si atunci imi pare rau dar va trebui sa-l vizionati pe un laptop.

Luceafarul, de M. Eminescu. Comentariu literar

Luceafarul

de Mihai Eminescu

Comentariu literar

    

Acum vreo 20 de ani, as fi inceput asa:

“Nestemata intre capodoperele poetului nepereche, poezia Luceafarul confirma teoria eminesciana a geniului, influentata de romanstismul german al lui Kant si Schopenhauer…”

 

Acum insa zic asa:

Ma enerveaza ca s-a incetatenit ideea de a da vina exclusiv pe Catalina pentru esecul relatiei ei cu Hyperion. Insusi poetul “nepereche” ne-a indus intentionat aceasta concluzie. Ce omitem este faptul ca nici Hyperion nu s-a intors hotarat sa vina la ea. Si Hyperion a fost slab. S-a blocat si el in bariera lui, inventandu-si un Dumnezeu (care nu exista oricum), care sa-i confirme raspicat temerile proprii. Demiurgul este vocea interioara a lui Hyperion. Luceafarul este mult prea puternic pentru a i se putea imagina o autoritate superioara. Asa ca, pe scurt, Hyperion a mancat rahat cu drumul sau “prin a haosului vai”. S-a gandit bine, s-a indoit si a renuntat. Realitatea pe care a gasit-o la intoarcere i-a fost foarte convenabila iar imaginea lui publica a scapat nevatamata.

OK, Catalina e o zdreanta, sunt de acord. Insa ea nu este atat de naiva cat pare. Ea stie potentialul Luceafarului “rasarit din linistea uitarii”. Chiar ii marturiseste cui Catalin: “In veci il voi iubi”. Dar nu are nici rabdare, nici discernamant. Il ia deci pe primul venit, ca o pitipoanca din Bamboo. Cat sa fi fost plecat Luceafarul? Vreo doua saptamani, banuiesc eu: “S-a rupt din locul lui de sus/pierind mai multe zile”. Poate o luna, hai, zic doua luni ca nu plecase in armata. Ei bine desi isi exprimase specific doleantele si desi el plecase promitand sa i le indeplineasca, gagica nu l-a asteptat. Si ca sa fie si mai si, s-a combinat cu un fraier de paj, un coate-goale ar fi zis conteporanul poetului, desi ea provenea “din rude mari, imparatesti”. Asta chiar e aiurea. Inteleg daca nu ai loc la Luceafar insa sa fii tu printesa “mandra-n toate cele” si sa ajungi sa dormi prin paduri cu un paj lefter, asta chiar e o tampenie!

Catalin in schimb, o arde cool. O vrajeste cu clisee si spera ca ea sa puna botul. Frazele lui sunt banale ca ale baietilor care abordeaza gagici la bar. El stie ca nu e bazat, stie ca e doar un balon de sapun. Stie ca nu va putea sa o faca fericita. Insa si-o doreste, are tupeu si incearca. Hehe, cate iubiri se vor fi risipit din cauza lipsei de tupeu a baietilor! Insa al nostru are tupeu: stie ca timpul le rezolva pe toate: “vei pierde dorul de parinti/si visul de luceferi”. Si face pasul in cel mai oportunist stil, apasand chiar pe vulnerabilitatea ei. Stiu si eu cateva exemple de prieteni buni care s-au repezit la amicele lor in momente de vulnerabilitate pe care ele, proastele, si-au gasit cu cine sa le imparta! Si pot sa zic ca in unanimitate, si ei si ele au primit la sfarsit ceea ce au meritat.

Deci Catalina si Hyperion nu s-au iubit! S-au placut, s-au dorit, ar fi putut sa ajunga chiar sa aiba o relatie. Insa nu ar fi durat! Nici ea n-ar fi avut stare “in palate de margean” sau pe “a sale ceruri sa rasara”. Ea avea curiozitati nesatisfacute, ei ii trebuiau oamenii cu care sa bea o cafea si avea nevoie de admiratia celor din jur! Iar lui ii repugnau oamenii si considera ca “ei numai doar dureaza-n vant/deserte idealuri”!

Ce nu inteleg eu, este de ce dracului ea il mai cheama si a treia oara. In primul rand, cum de nu-i este rusine? Adica sta cu Catalin in poale, care tocmai se asezase “cu capul sau pe san”, iar ea se uita in sus si-l cheama pe celalalt, exact ca petardele din cluburi care iti arunca priviri insinuante din bratele altuia. Stiu, nu-l mai cheama ca iubit, il cheama ca pe un calauzitor. Insa chiar si asa, nu-i este rusine? Mi se pare ca-l trateaza ca pe un sponsor pe care dupa ce l-a tradat, il roaga sa-i mai plateasca leasingul la masina inca vreo 2-3 ani. Dar el nu e prost si zdreanta nu mai vede nici un ban!

Pana aici, cineva m-ar fi oprit cu comentariul: “Stai ba, ca totul este in visul ei, nu exista luceferi care sa calce “ca pe prag pe marginea ferestrei!”. Stiu. Poetul a fost confuz, iarasi intentionat, ca-i placea sa lase loc de interpretari. Si a reusit. Insa daca totul este in vis (ca in visul Pamelei din Dallas care a durat vreo 20 de episoade) atunci ce ne facem cu drumul Luceafarului? L-a visat ea pe el, ca “un fulger neintrerupt” zburand printre stele? Poate este doar justificarea ei pentru fuga cu Catalin. Si asta pentru ca drumul Luceafarului se intampla DUPA ce ea se lasa agatata de speech-ul lamentabil al pajului. “Porni Luceafarul” ar fi trebuit sa urmeze imediat dupa “pierind mai multe zile”. Si atunci ea ar fi avut atunci libertatea sa se combine cu cine vroia, cata vreme iubitul ei o parasise, cica si la recomandarea demiurgului. Insa ea a comis-o inainte de a fi fost respinsa de Hyperion.

Ce bine, zicem noi, ca Hyperion nu a renuntat la nemurirea lui pentru o panarama. Insa el nu stia ca ea e panarama, el o credea devreme acasa! Si ne place palma morala pe care i-o da la final “chipului de lut”! Insa el nu face decat sa-si accepte limitarile asumandu-si singuratatea. Ce mare smecherie a reusit?

Praf

Il astept.
Stiu ca va veni.
M-am pregatit toata viata pentru el.
Cand va aparea, il voi recunoaste.
El este altfel decat ceilalti.
Ma va iubi.
Eu ma voi darui cu totul.

Si altele…

Ei bine, o sa scriu cu majuscule sa fie clar:

NU SE VA INTAMPLA!

Si, zau, imi pare rau sa ti-o spun!

Si asta pentru ca:

Ori nu stii ce vrei
Ori vrei prea mult
Ori nu esti pregatita
Ori minti

Asa ca te vei consola cu unul oarecare
Sau vei trai cu idealism,
Dar singura

Esti deci cam praf.
Iar acum mai si plangi ca o fraiera.
Vino incoace, hai la mine in brate.
Si nu mai plange!