Am primit multe telefoane zilele
astea, dupa aparitia cartii mele. Am observat astfel cat de multi prieteni care
nu folosesc facebook am. Cei care folosesc Facebook au comunicat acelasi lucru printr-un like. Ceilalti m-au sunat. Si, cunoscandu-le argumentele pentru care nu au
facebook, m-am amuzat din nou constatand ca ei afla stirile tot de la oameni
care le-au gasit pe facebook.
Intotdeauna am gasit stanjenitoare
telefoanele de felicitare, mai ales cele de ziua mea, si din acest motiv, eu nu
mai sun de ani buni pe nimeni, doar asa, sa-i urez la multi ani de ziua lui. Problema
este ca felicitarile propriu-zise dureaza putin, chiar si pentru rudele in
varsta, de la distanta, care utilizeaza tot felul de metode stilistice pentru a
repeta aceeasi idee de cateva ori. Dar conversatia nu se poate incheia aici
datorita unui protocol complicat si inutil de comunicare, numit politete, inca
o eroare a educatiei noastre. Mai trebuie sa zicem ceva dar e clar ca nu stim
ce iar situatia devine usor neplacuta si pana la urma ne menajam reciproc in
spiritul aceleiasi politeti.
Subiectul care s-a dezvoltat cel
mai mult in conversatiile care au urmat felicitarilor pentru aparitia literara
a fost tocmai predictibila sumbra soarta a cartii tiparite. Iminentul deces
care va urma firesc unei scurte suferinte cauzata de noul virus numit tehnologie,
era jelit anticipat de catre toti intelectualii. Am agreat din nou ca nu este
atat de important sa scrii o carte cat sa ai cititori. Ca bestseller-ele care
sareau tirajul de o suta de mii acum douajdeani, acum abia daca mai fac doua-trei mii acum.
Nu ar vinde nici atat daca unii oameni nu ar considera cartile cadoul ideal si
le-ar oferi prietenilor, in spiritul aceleiasi politeti. Si atunci, ce
pretentie poate avea un autor publicat care se chinuie sa vanda (adica sa dea
pe bani) cateva mii de exemplare, in fata unui blogger, fie el si culinar, care
este gratis si instantaneu absorbit de sute de mii?
Am mai tratat superficial si
subiectul importantei scrisului in istoria omenirii. Cum oamenii au vrut mereu
sa scrie fie ca au facut-o pe pietre, pe papirusuri sau pe piei de animale. Ca
la sfarsitul secolului 8, pentru a copia o biblie era nevoie de 40 de piei de
vitel. Atunci, de nevoie, regele Charlemagne a ordonat o eficientizare a
procesului si astfel s-a nascut minuscula carolingiana (literele latine mici), crutand viata unui numar neclar de vitei.
Am mai atins si povestea lui Gutenberg, cel care a inventat tiparul si a dat
faliment cu aceasta afacere. Am relatat si cat de tare mi se paruse un tonomat
de carti pe care il vazusem intr-un aeroport din state. Alegeai titlul cartii
si limba, introduceai banii si intr-un minut ti se printa si ti se lega cartea.
Cu coperti cartonate, cum trebuie. Am crezut atunci ca este o solutie
miraculoasa de reinventare a cartii insa era prea tarziu, boala era incurabila.
Pe seara, a avut loc lansarea
propriu-zisa a cartii. Am tinut-o acasa pentru ca a participat un grup restrans, format
doar din invitati foarte apropiati. Respectiv, am fost doar eu si Cristina. Am
baut un pahar de vin apoi i-am oferit Cristinei o carte cu dedicatie si i-am
citit una dintre povesti. Ulterior, am observat-o pe singura mea invitata la
lansare cum a fotografiat cateva pagini si le-a trimis unor prietene pe
whatsapp. Am fost deci victima pirateriei inca de la primul exemplar.
Modestia si tirajul mic m-au
determinat sa nu organizez un eveniment de lansare corespunzator. Totusi, in
spiritul politetii mentionate mai sus, va multumesc tuturor pentru sustinere si
incurajari!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu