1 misogin = 1 idiot

 

Asta sa fie clar! Am tot avut prieteni misogini, inca mai am cativa cunoscuti, ba chiar m-am auto-declarat si eu asa de cateva ori prin tinerete. Insa adevarul este cel enuntat mai sus.

Misoginul este un individ frustrat, neincrezator in sine si mort de frica. De obicei priveste in jos si rareori se uita in ochii oamenilor cand le strange mana. Cand vrea sa demonstreze ceva forteaza o privire  patrunzatoare iar uneori are un zambet cuceritor pe fata. Isi declara misoginia, uneori chiar pronuntandu-i numele, in primele 5 minute de conversatie. Cand o spune ai zice ca se mandreste ca cunoaste neologismul. Cca 95% dintre cei care se declara misogini incrunta o spranceana cand rostesc afirmatia.

Este usor de identificat in special dupa mimica si dupa gestica. Oricum, nu se ascunde, este un tip sincer, asumat. Si se comporta ca si cum ar fi sigur pe el si pe valorile lui. Se gaseste prin toate mediile societatii insa cu preponderenta mai mare in zonele agricola si tehnica decat in zona intelectuala. Umbla deopotriva prin cluburi, restaurante, parcuri si biserici. Are un aer arogant, se imbraca ciudat si merge un pic lasat pe spate.

Crede ca cucereste prin atitudine si prin sinceritatea cu care isi asuma misoginismul. Si uneori chiar cucereste. Cucereste doua categorii de femei: distrusele si cele care care se ambitioneaza sa-i demonteze mitul adica tot niste distruse dar ceva mai proaste.

Vine in doua ambalaje diferite: Ori nu vrea sa se indragosteasca deloc, ori se jura ca a fost indragostit de zeci de ori, ca nici nu mai stie numarul. Astia primii, cei care se opun indragostelii, sunt si ei de doua feluri: sunt o data cei care se dau cu capul de perete sa-si nege sentimentele pe care le-au simtit. Ceilalti te ingretoseaza de-a dreptul marturisindu-ti, intr-un moment de dionisiaca sinceritate, romanta de sirop a vietii lor. Iar povestea are de obicei un epilog atat de cretin incat il pui pe bou sa repete cateva pasaje, ca poate n-ai inteles bine.

Ceilalti, aia indragostiti saptamanal, tot misogini sunt insa sunt macar simpatici. In imbecilitatea lor s-ar indragosti si de gaura cheii daca ar sta inchisi in casa. Nu ai nevoie de motive pentru a te indragosti!, zic ei. Astia sunt ai nimanui, ei nu au repere, nu stiu ce vor si ce le place, nu stiu nimic. Stiu doar sa-ti povesteasca in aceleasi metafore banale, idilele fara longevitate, a caror adaugare la totalul general, este mai importanta decat numele partenerelor. Cu totii folosesc cliseul plictisitor al indragostirii de cate o prostituata. 

Indiferent de specie, exista o multitudine de stereotipii la toti misoginii: de exemplu, un respect grandios pentru propria mama, respect afisat fara a fi intrebat. In calitatea ei de nascatoare, mamei ii este iertata neargumentat calitatea de femeie. Alt stereotip este sugestia de existenta a unor adevaruri mistice masculine marcata printr-un semn cu ochiul, gest adanc si profund, caruia uneori incerca sa-i dea o consistenta de complicitate, ca intre membrii unei societati francmasonice. Altul ar fi, la cei mai elevati (adica cei mai putin retardati) sutinerea “unor idei interesante”, neprecizate insa, din Coran.

Misoginii se considera norocosi pe ei insisi. “Bine dracului ca nu m-am nascut femeie”! Cumva ei le deplang pe ghinionistele nascute din cromozom X. La ei egalitatea sexelor nu exista pentru ca nici in natura sexele nu sunt egale. Iti spun cu emfaza teorii ieftine si copilaresti depre sexul lui Dumnezeu, despre rolul de “mama si atat” al femeii, despre coasta lui Adam sau statistica istorica a sexelor in fruntea tarilor. De multe ori folosesc la incheiere un gest de masculinitate suprema pentru a-si confirma argumentatia, cum ar fi un ragait in pumn dupa ce au sorbit berea cu spuma de pe fundul halbei.

Nefericirea proprie este asumata doar de o parte mica dintre ei. Primii accepta ca sunt nefericiti dar prefera sa fie cool astfel. Ceilalti neaga ca ar fi nefericiti. Iti dau chiar si argumente valorice ale fericirii lor. Cu atitudinea asta, nici unii nici altii nu vor fi fericiti.

Misoginul este o specie pe cale de disparitie. Cei care inca traiesc si se manifesta in jurul nostru trebuie observati si studiati, pretuiti chiar din ce in ce mai mult pentru raritatea lor. Atunci cand ei vor disparea de tot, ne va fi dor de idiotenia lor!

Feminismul victorios

Femeile si barbatii sunt egali. Egali, nici mai presus, nici mai prejos. Egali in fata legii, egali in drepturi.

Insa femeile si barbatii au nevoi diferite. Si toate nevoile mici se trag din nevoi mai mari si toate nevoile mari se trag dintr-o foarte mare nevoie:

· la barbati nevoia foarte mare este de cea de a poseda. Ea se deriva in a castiga, cuceri, detine, acumula, copula, proteja. Si in multe altele, mai mici

· la femei nevoia mare este cea de protectie, de aici si nevoile derivate: de a se darui, de a depinde de cineva, de a se avea grija de ea, de a fi atragatoare. Si de aici decurg multe altele.

Ei bine, plecand de la aceste nevoi ancestrale diferite, oamenii trebuie sa fie egali. Compatibilizarea nevoilor este foarte dificila, nu are reguli clare, si chiar daca se mai intampla haotic ea nu produce intoitdeauna egalitate. Trebuie deci facem invers, adica sa incepem cu egalitatea si sa incercam sa umplem cu acest concept si nevoile unora si ale celorlalti. Mai e foarte important ca egalitatea unuia sa nu incalce egalitatea celuilalt.

 

Dezvoltarea societatii este apanajul egalitatii asa cum si egalitatea este apanajul dezvoltarii societatii. Cele doua au mers mana in mana. Istoria este prea lunga pentru a vedea de unde a plecat handicapul femeii, cel initial. Femeia a cazul pe pozitia de inferioritate atunci cand a pierdut lupta fizica in scurtul razboi al sexelor. Razboiul a fost scurt pentru ca a fost demult atunci cand 10,000 de ani nu mai valoreaza nici cat un rand de istorie. Nevoile specifice ale femeii au modelat-o cu un fizic mai slab decat cel al barbatului, dornic de cuceriri. Si cata vreme s-a dat cu pumnul in masa, femeia s-a supus. Alea care au incercat altceva si-au luat lectia si pentru generatiile urmatoare.

Au trebuit sa treaca mii de ani, si sa se inventeze motorul Diesel, ca sa inceapa sa se faca dreptate. Revolutia isi avea originile cu mult timp in urma, inca din perioada in care si barbatii s-au scindat: cei puternici au inceput sa-i domine si pe cei mai putin puternici. Cei puternici i-au aruncat pe cei slabi alaturi de femei. Insa sa nu credeti ca a avut loc un pact intre cele doua categorii de asupriti, nici vorba de asa ceva. Barbatii, chiar si cei oropsiti, erau solidari tot cu barbatii, in fata femeilor. Insa, la fel ca si femeile asuprite, aceasta categorie de barbati mai putin puternici fizic au inceput sa dezvolte alte calitati pentru a-si compensa lipsa de putere fizica.

Una dintre aceste calitati, aparuta de nevoie, a fost inteligenta – femeile o aveau deja, o dezvoltasera pentru ca incepusera sa lucreze la ea cu mult inainte, imediat dupa lupta primordiala, cea pierduta. Femeile o aveau deci insa nu stiau cum sa o foloseasca. Le-ar mai fi trebuit putina ratiune insa la asta nu ajunsesera inca. Tarziu de tot femeile au invatat si asta, folosindu-se de modelul barbatilor inteligenti, pe care de pe atunci au inceput sa-i admire. Daca barbatul ala a descoperit inteligenta singur sau vreuna dintre femeile care o aveau deja i-a oferit-o indragostita fiind de el, nu vom sti probabil niciodata.

Folosindu-si inteligenta, barbatii cei slabi au preluat puterea destul de usor. Barbatii puternici, cei care nu au avut nevoie de inteligenta, nici n-au cautat-o, nici nu au primit-o. Ei nici acum nu stiu ca au pierdut lupta, ei se cred inca tot cei mai tari din lume. Observand evolutia barbatilor slabi, femeile au prins curaj, s-au organizat si au pus la cale un plan genial. Si i-au pus numele “feminism”. Un nume banal pentru ca cele care l-au inventat reprezentau nucleul dur, pragmatic al femeilor inteligente, respectiv cele mai putin creative.

Trebuia in primul rand ca ele sa fie solidare. Si-au jurat deci credinta, s-au motivat sa respecte un cod foarte precis de reguli. Ele stiau deja ca forta fizica a barbatilor reprezinta valoric exact surplusul femeilor de inteligenta. Barbatii nu stiau pe atunci, acest lucru, ei au subestimat intotdeauna femeile.  Asadar, au planificat femeile in detaliu cum sa-i ia pe barbati, unul cate unul, si sa-i convinga de necesitatea egalitatii. Nu mai era vremea razboaielor de cavalerie, eram in epoca marilor inventii stiintifice. Inteligenta barbatilor slabi isi consfintea si-si slavea victoria. Barbatii inteligenti isi afirmasera noua divinitate. Cativa dintre ei aveau toate fraiele lumii. Nu erau multi, iar femeile ii recunosteau imediat.

Pe astia s-au napustit femeile. Nu trebuiau convinsi toti barbatii ci doar aceasta mica parte dintre ei. Atunci s-a definit succesul barbatilor. Pana in ziua de azi, noua barbatilor ni se pare ciudat cum de unii au un succes enorm la femei iar altii deloc, indiferent cat de mult incearca. Noi barbatii nu avem niciodata un “succes mediu” la femei. Noi ori avem succes ori nu avem deloc! Iar atunci cand nu avem ne mobilizam intreaga energie inspre mijloace care sa ne imbunatateasca succesul la femei. Insa nu stim ce-si doresc ele, care este calitatea noastra care trebuie imbunatatita? Si din cauza asta, de multe ori reparam si lucruri care nu sunt stricate sau imbunatatim acolo unde nu este nevoie. Iar ele sunt vorbite si nici vorba sa ne sufle vreuna vreun secret.

Din combinatia energetica pozitiva a acestor barbati foarte inteligenti cu femeile cele mai performante a rezultat iluminarea. Lumina a fost atat de puternica incat barbatii foarte inteligenti au reusit sa vada cu claritate adevarul original si anume egalitatea. Cei mai putin inteligeti, cei care compensau prin forta fizica, in razboaie violente sau cu plugurile pe camp, nu au vazut atat de departe, chiar daca lumina a fost orbitoare. A vazut fiecare in functie de limitele sale.

Acum femeile si-au obtinut egalitatea. Beneficiarele imediate sunt cele care i-au targetat pe barbatii care conduceau lumea. Ei au schimbat barierele in zonele lor geografice. Si au creat premise favorabile pentru ca, impreuna cu femei voluntare, barbatii sa implementeze acest adevar peste tot in lume. Inca sunt multe zone in care efectul schimbarii nu a ajuns inca. Insa directia este luata, valurile vor ajunge peste tot.

E un moment delicat al feminismului. Ar trebui ca el sa stie cand sa se opreasca. Feminismul mai are de implementat egalitatea occidentala in toata lumea si mai trebuie sa reuseascasa sa-i ignore pe ultimii barbati puternici care nu au evoluat inca. Oricum, ei sunt din ce in ce mai putini si din ce in ce mai evidenti. Dupa ce valurile culturale au fost transmise catre toate punctele cardinale si s-au asezat confortabil pe toate site-urile din toate domain adress-urile din cele mai indepartate insulite cu extensie de internet proprie, feminismul poate fi desfiintat. S-ar putea organiza chiar o petrecere de adio. Si fundatiile se desfiinteaza de la sine prin simplu fapt ca si-au atins scopul. Sau ar putea sa se reduca, la fel ca si inchizitia, la un institut de cercetare care sa studieze probleme dogmatice sau dialectice.

Daca nu se opreste in conditiile astea, feminismul va exagera cu siguranta. Cum as zice ca a inceput deja sa o faca in primele societati in care s-a afirmat. Venind de foarte jos, elanul pe care si l-a luat feminismul tinde sa o treaca pe femeie peste linia care de fapt ii era tinta declarata. Iar asta ar fi o exagerare. Si se va lasa probabil cu un alt razboi, la fel de mare cu cel care a pus-o in pozitie de inferioritate imediat dupa inceputul lumii. Desi acum armele vor fi egale, femeile n-au nici o garantie ca vor castiga. Barbatii isi pot descoperi veleitati incredibile, calitati lasate latente inca de pe vremea descoperirii berii, si se pot mobiliza magistral pentru un scop important. Pot urma chiar si modelul unei galerii de fotbal.

Am incurajat feminismul intotdeauna. Si majoritatea celorlalte curente democratice. Si ma bucur ca a castigat lupta pe care trebuia sa o castige. Insa acum femeia isi traieste conflictul pe care si l-a creat, fara sa-si dea seama: pe de o parte a vrut egalitate si derivatele ei: libertate, independeta, individualitate, masculinitate chiar. Pe de alta parte, nevoia ei ancestrala este protectia care este in opozitie cu drepturile castigate. Iar nevoia ancestrala castiga intotdeauna lupta. Femeile destepte, cedeaza deja deliberat acest drept, nou castigat, incercand sa revina la nevoia originara. Cele mai capsomane se cramponeaza de drepturile castigate doar de dragul efortului facut. Dar incet, incet, vor renunta si ele acceptandu-si nevoia esentiala.

Prin feminism, femeile au castigat drepturi pe care nici macar nu si le doreau. Au vrut doar sa ne arate ca pot. Si se intorc acum pe pozitiile pe care erau inainte, doar ca-si tin cozile in sus.

 

 

 

 

 

 

Punem niste muzica? (partea a II a)

 

Am fost optimist mereu pe My Way – Frank Sinatra

Am fost incapatanat in optimism si pe Je ne regrette rien – Edith Piaf

Am fost pesimist cu The End – The Doors

Am fost rebel pe Another brick in the wall – Pink Floyd

Am muncit cu entuziasm pe Noi o scoatem la capat – VANK

Am cucerit pe L’amour a la francaise – Les Fatales Picards

Am recucerit cu Hold on to my heart – WASP

Am convins cu Have I told you lately – Rod Steward

Am amagit cu Che Sera Sera – Dorian Grey

Mi-a fost greu sa aleg pe With or without you – U2

M-am casatorit pe A love so beautiful – Michael Bolton

Am divortat pe Here I go again on my own – Whitesnake

Mi-am rupt piciorul pe Despre tine – O-zone

Am interpretat live, la Karaoke, de prea multe ori It’s my life – Bon Jovi

Am trait erotism superb pe Gipsy Reggae – Goran Bregovici

Am facut echipa pe Felicita – Al Bano si Romina Power

Am sperat cu Dupa ani si ani – Compact

Am visat cu Miruna – Pasarea Colibri
 

M-am teleportat cu Matase Alba – Iris
 

Am esuat in business cu Speed – Billy Idol
 

Am fost dezgustat cu Romaneste – BUG Mafia
 

Am lansat artificiile inaintea momentului potrivit pe We are the champions – Queen

M-am socat si am ramas tulburat un timp pe Poker Face – Lady Gaga

Am produs un eveniment grotesc pe Au innebunit salcamii – Tudor Gheorghe


Am servit ambrozie pura insotita de nectar pe Icoana cu picioare lungi - Mihai Margineanu


Am fost trezit superb de copiii mei cu Diminetile mele’s albastre – Stela Enache

M-am dat cu capul de usa de la dulap, pe ritm, cu Master of Puppets – Metallica


Mi s-a dedicat cu zel de catre o fata fara haine pe ea The Best - Tina Turner


Am apreciat senzualitatea pe Beautiful girl - INXS

Am inteles jocul cu The Gambler – Kenny Rogers

Am inteles ca s-a dus dracului cu Not the same dreams anymore – Oscar Benton

Am inteles totul dupa ce am fumat bine cu Hey You – Pink Floyd

Mi-a fost dor de o fata pe Wish you were here - Rednex

Am fost ceva mai profund decat atat pe Wish you were here – Pink Floyd

Mi-a fost mila pe Vulnerable – Roxette

Nu m-am lasat induplecat pe If I could turn back time – Cher

M-am entuziasmat pe I will survive – Gloria Gaynor

Nu m-am dezbracat niciodata pe You can leave your hat on – Joe Cocker

M-am incurajat cu Heart of steel – Manowar

Am fost optimist pe Figli – Toto Cutugno

Am fost puternic cu Karmina Burana – Karl Orff

Am fost la fel de puternic, dar mai tarziu cu Warriors of the world - Manowar

Am interpretat, intr-o maniera originala, complet dezbracat, Common People – Pulp

Am acceptat haosul pe Anarchy in UK - Megadeth

Am impresionat si am convins cu Dorul Calator  – Tudor Gheorghe

Am sperat desi trebuia sa ma dezamagesc pe Because the night – Patti Smith

Am dezamagit cu Patience – Guns & Roses

Mi-am consumat dezamagirea pe Delilah – Tom Jones

M-am inveselit pe Doi pasi – Cargo

M-am bucurat de viata cu Chiquitita - ABBA

M-am incrancenat pe Breaking the law – Judas Priest

M-am inviorat cu Primavara - Vivaldi

Am vibrat impreuna cu copiii pe La fereastra ta – Semnal M

Am reusit pana la urma sa conving cu All coming back to me now - Celine Dion

Am convietuit frumos si pasnic cu Silvia’s Mother – Dr. Hook

M-am bine-dispus cu Stumblin in - Smokie

Am inteles ce vreau pe Hell is living without you – Alice Cooper

Am dansat frumos pe Dance me to the end of love – Leonard Cohen

Am calatorit cu The passenger – Iggy Pop

M-a ingrozit perspectiva anilor urmatori cu Ruga pentru parinti – Stefan Hrusca

Am fost iertat pe Crying in the rain – A-ha

M-am imbrancit si m-am tavalit pe One – Metallica

Am inteles cum plang chitarele pe Afraid to shoot strangers – Iron Maiden

Am ras mult si m-am distrat cu Coco Jambo – Mr. President

Mi-am baut mintile non stop pe Vine Vara – Parlament

Am sarbatorit pe Imnul Rapidului – Victor Socaciu

Am fost curios si entuziast pe Suspicious minds – Elvis Presley

Am fost mandru pe The great pretender - Queen

Mi-am demonstrat anti-talentul la dans pe The time of my life – Dirty Dancing

Mi-am ridiculizat singur pe BillieJean – Michael Jackson

Mi-a placut sa ma trezesc din somn pe You took the words out of my mouth – Meatloaf

M-am plimbat pe I wanna hold your hand – Beatles

Mi s-a reprosat ca am uitat pe Sa nu uitam sa iubim trandafirii! – Florin Bogardo

Am fost tanar pe VST – Vama Veche

Am fost matur pe Your song – Elton John

M-am simtit batran pe In my secret life – Leonard Cohen

Am fost indragostit pe Suflet fara chei – Ducu Berti

Am iubit pe Dancing Queen – ABBA

Am fost implinit pe Wonderful tonight – Eric Clapton

Am avut cei mai misto prieteni pe Eternal Flame – Bangles

M-am incarcat mereu pozitiv cu Rock& Roll dreams – MeatLoaf

Punem niste muzica? (partea I)

M-am ridicat in picioare pe “O lume minunata!” si cred ca m-am zbenguit de cateva ori. Am prins de cateva ori la TV, la Floarea din Gradina sau Cu masca si fara masca cantece ca “Fotoliul din odaie” si “Strada Sperantei”dar nu am fost impresionat. In schimb m-a impresionat “Comment ca va” si ceva mai tarziu “L’italiano”, semn ca aveam de mic o predilectie catre repertoriul international. Fiind de familie buna, eticheta culturala a casei venea la pachet un un casetofon mono, marca Sharp datorita caruia m-am familiarizat cu “Eagle” si “Rivers of Babylon”

La scoala, mi-am imbogatit universul muzical cu “Partidul, Ceausescu, Romania”, “Noi in anul 2000” si “Tot inainte, vrednici pionieri!”. Precizez ca acest din urma cantec imi place in continuare la cote maxime si ma trezesc deseori fredonandu-l in masina. Am fost respins de la cor dupa o interpretare aparent deplorabila a “Dimineti cu ferestre deschise”, castigand in schimb cu satisfactie inca o ora de fotbal pe saptamana. Adoptand inerent preferintele muzicale ale familiei am evoluat fredonand (fara sa inteleg versurile): “Voules vous dancer” si “Azzuro”.

Prima revelatie muzicala a venit pe o caseta aurie (din America) marca Maxwell si a fost “Goodbye Yellow Brick Road”. Insa revelatia majora a fost un dubluradiocasetofon Akai, in forma de submarin, care a venit la pachet cu “July Morning”. Era ultima piesa de pe fata A si (uitaseti de asta!) se intrerupea brusc, la finalul casetei – peste vreo 10 ani am aflat ca lipseau aproape 5 minute din melodie!

Intrasem deja in faza banchetelor cu bancile din clasa date la perete cand am ascultat “Marina, Marina, Marina”. Eram timid ca toti baietii iar fetele mult mai inalte decat noi dansau singure cultivandu-ne aroganta. Interpretam din banci “La sapte mii cantare!” inainte ca conceptul de Karaoke sa existe. Am dansat prima oara cu o fata (la o petrecere cu sandwich-uri cu salam de Sibiu taiat subtire ca foaia de calc) pe “El Dorado”.

Progresul evident a sosit odata cu prima mea schimbare a prefixului varstei, tot cu aport american si tot par-avion. Videocasetofonul a limpezit definitiv lucrurile: “What’s love got to do with it?”, “The power of love” (Jeni Faras – clasica gluma, la inceput eroare),“Papa don’t preach”. Daca as face un efort, as putea enumera in ordine cele 50 sau 60 de melodii imprimate pe prima videocaseta muzicala. Si as descrie si videoclipurile. Acum imi explic si fumul gros din “Lady in Red” insa pe atunci era un mister. Aveam si “Heartbreak hotel”, si “Boys, Boys, Boys”dar si “Billie Jean” sau “Careless whisper”. Si mai aveam bineinteles“The final countdown” iar artistii erau dementi, ca nimeni altii. Era exact cum e acum MTV (adica 50 de piese pe repeat), doar ca trendurile nu evoluau.

In prima tabara in care am fost am dansat in cerc (cu esarfa) pe “Geronimo’s Cadillac” insa in urmatoarea evoluasem din nou si nu mai ascultam vechituri din astea! Trecusem la “Girl, you know it’s true!” si deja aveam prietena la nivel declarativ care se frustra daca nu ii ofeream ei prima optiune de a alege mana in care tineam banul. Si profit de ocazie sa recunosc acum ca niciodata nu am vrut ca ele sa ghiceasca.

Tot din America, si la propriu si la figurat, a venit si “Smooth Criminal”,prima piesa asumata constient si public ca piesa preferata (“din lume”). Fiind pe aceeasi caseta, “Dirty Diana” a avut astfel o soarta nemeritata, fiind nevoita sa existe in umbra piesei preferate. Am terminat scoala generala pe acorduri de “Dirty Dancing” si jenat evident de un coleg care ma compatimea pe motiv ca nu ascultasem niciodata formatia Heavy Metal.

Am intrat la liceu si stiu cu precizie ca declansatorul exagerarilor mele ulterioare si a comportamentului meu teribilist si desori considerat neadecvat a fost “House of fire”. Impactul a fost atat de naucitor incat am ars si eu precum casa artistului, din temelii. “Poison”a fost doar confirmarea necesara pentru a-mi asuma cu mandrie titlul de “fan”.Statutul s-a consfiintit definitiv cu "The man behind the mask" iar ulterior, alte confirmari au venit si cu celelalte 22 de albume ale artistului pe care le-am obtinut cu dificultati inimaginabile (ce usor e acum cu mp3!).

Am sarutat (in sfarsit!) o fata cu “Blaze of glory” in cap, apoi am perseverat cu “Don’t cry”, “Crazy” sau “Nothing Else Matters”. Cred ca pe “Knocking on heaven’s door” am sarutat mai multe fete, oricum era prea difuzata, practic nu aveai loc de ea. La bairame am luat inevitabil contact si cu “Can’t touch this!”sau “Ice Ice Baby” (Gepa Electro Center) insa directia mea era luata si asumata: am parcurs deci calatoria initiatica dar lunga de la “Seek and destroy” pana la “Seasons in the Abyss”

N-am depasit (zic eu) granita dintre muzica si zgomot. Am sustinut uneori, in mod fals, “Arise” insa era doar o necesitate de imagine. Dupa o tura de ansablu de inspectie m-am stabilit la “Blood of the kings”, “Aces High”, “Breaking the law”. Din cele de nisa am ales: “Revolution calling” si “I’m alive”.

Am trait “Smells like teen spirit” exact la varsta la care am putut sa o inteleg in totalitate si am acceptat intotdeauna coborarea pana la “Losing my religion”, fara a o considera tradare. Devenisem totusi atat de convins incat saream la bataie cu cei care apreciau “Personal Jesus”sau “Friday I’m in love”.

Pe afara se auzea inca "Lambada" iar "Coco Jambo" mai avea de asteptat pana sa apara!

-----------------------------------

Sfarsitul primei parti

Prima datorie a parintilor

Mi-a zis cineva o chestie si m-a pus pe ganduri. Mi-a zis asa:

“Prima datorie a parintilor fata de copii este sa fie ei insisi fericiti!”

Si m-am tot gandit la fraza asta. Cred ca este corecta, profunda si ar trebui sa fie aplicata de toti parintii.

Nu cred ca-ti poti indruma copiii catre fericire daca tu esti frustrat, coleric sau incarcat negativ. Si nici nu-i poti pacali multa vreme cu zambete false pentru a-ti masca tristetea.

 

Copiii se prind incredibil de repede. Si cred inzecit mai mult exemplul parintilor decat sfatul lor.

Adica stiu ca eu fumez un pachet pe zi insa tu sa nu te apuci de fumat ca o sa mori de cancer!

Sau am vrut sa-l las pe tac-tu atunci cand m-a inselat prima oara! Pentru tine am ramas cu el, sa nu cresti fara tata! Dar tu sa nu faci prostia asta, draga mamii!

 

Parintii ar trebui sa se preocupe mai mult de propria fericire. Ar trebui sa devina astfel  modele autentice, inspirationale si credibile pentru copiii lor.

Crede si nu cerceta!

Crede si nu cerceta!


Ce tampenie!

De ce as crede fara sa cercetez? Sau daca tot nu cercetez, de ce sa nu cred altceva? Orice altceva! De ce? Doar pentru ca mi-au spus parintii ceea ce li s-a zis si lor de catre parintii lor? Ce manipulare odioasa!

Crede si nu cerceta este cel mai eficient slogan inventat vreodata! A functionat ceas timp de vreo 1700 de ani si inca mai functioneaza. Inca mai sunt peste 1 miliard de oameni care cumpara produsul vandut de acest slogan!

Trebuie sa recunosc ca este un slogan genial. E scurt, memorabil si are call to action in ambele sensuri. In plus, actioneaza direct pe slabiciunea majora a omului: pe frica. Daca cercetezi, ai pus-o: o sa arzi in flacari, bla bla bla. “Nu cerceta” este cheia ecuatiei. Daca incepi sa cercetezi probabil ca vei descoperi manipularea. Deci sub nici un chip nu ai voie sa cercetezi!

Nu-ti ramane decat sa crezi si sa urmezi directia pe care noi ti-o dam. Si asta nu pentru fericirea ta. O viata spasita si umila, fara evolutie si implicit fara realizari personale nu e chiar fericita oricat ne-ar amagi o mana de calugari pustnici ca si-au gasit fericirea in spiritualitate. Asadar, noi trebuie doar sa credem pentru a beneficia de iluzoria promisiune a fericirii dupa moarte. Adica ne sacrificam viata asta (singura pe care stim in mod cert ca o avem) pentru ca ne e frica de ce se va intampla cu noi dupa moarte. Ce deal prost!

Prima intrebare pe care mi-am pus-o inca de mic a fost de ce Dumnezeu a dat adevarul numai unora dintre oameni, statistic cca un sfert din populatia globului (cam atat masura crestinatatea pe atunci, acum a scazut si mai mult). Adica as fi inteles daca ar fi fost vorba macar de o majoritate. Insa nu avea sens ca Dumnezeu sa fie atat de selectiv si sa ne privilegieze numai pe noi crestinii cu adevarul universal. Ce a avut Dumnezeu cu chinezii, cu indienii sau cu arabi? Eram mic si blasfemia acestui gand ma infricosa.

Crestinii isi condamna copiii la spalare de creieri, fara optiunea de a alege. Si ei sunt convinsi ca fac bine. La majoritatea copiilor, educatia este atat de eficienta incat nimic nu le va mai putea scoate convingerea din cap. Poate doar banii care odata obtinuti il compenseaza pe Dumnezeu. Dar nu numai crestinii fac asta. Din fericire, crestinismul a permis pana la urma oamenilor sa-si deschida orizonturile daca vor si sa inteleaga liberul arbitru. Si celelalte religii importante sunt la fel de dogmatice sau chiar mai rau (mai ales cele monoteiste)

Crestem copiii cu frica lui Dumnezeu, le inducem frica de mici. Atribuim realizarile lor tot lui Dumnezeu, ciuntindu-le din satisfactia acestor succese. Le mai spunem sa fie atenti la ispitele de jur si ii punem sa se roage in fiecare seara la Dumnezeu sa “nu-i duca in ispita” (alta aberatie, cum sa te duca Dumnezeu in ispita?!). Le explicam in detaliu, cu argumente sofiste, inventate de altii, conceptul de ”pacat”, concept care nici macar nu exista. Le inducem un respect mistic pentru popi, acesti jalnici profitori ai manipularii. II indumam catre adevar, vrem ca ei sa fie sinceri, insa le le inducem adevaruri neverificate despre religie. Le sugeram sa-si infraneze dorintele, sa-si limiteze idealurile si sa se teama. Mereu. Sa traiasca in frica si in minciuna.

Crestinismul este o poveste frumoasa si atat. Am trecut de Cenusareasa si Alba ca Zapada, am ajuns la nivelul urmator. E vremea provestilor istorice si mitologice. Aici se incadreaza perfect si povestea crestinismului (si a celorlalte religii abandonate sau inca folosite de miliarde de oameni). Povetele sunt minunate, invatamintele pe masura. Insa copiii cresc si afla inevitabil ca Mos Craciun nu exista.

La fel ar trebui sa li se spuna si ca povestile crestine sunt doar niste texte, scrise si rescrise de niste oameni, ca nimeni nu stie daca divinitatea exista, sau care este forma pe care o imbraca, ca sunt doar niste presupuneri destul de slab argumentate. Copiii trebuie incurajati sa cerceteze si sa nu creada fara sa cerceteze.

“Crede si nu cerceta!” ar trebui eliminat din educatia copiilor. Fiind in contradictie flagranta cu drepturile omului, ar trebui chiar interzis prin lege.

Amagire si dezamagire

Eu nu am dezamagit niciodata pe nimeni. E drept ca sunt multi care s-au dezamagit singuri!

Imi placea fraza asta si o foloseam des. Sustineam, la fel cum sustin si acum, ca nu este vina mea atunci cand oamenii isi proiecteaza o imagine gresita a mea. Ar fi vina mea doar daca eu as alimenta deliberat aceasta proiectie insa eu nu fac asta.

Sunt oameni care vor sa te schimbe si se dezamagesc daca nu reusesc. Sunt oameni care isi imagineaza vrute si nevrute si care se dezamagesc atunci cand inteleg ca realitatea nu are nici o treaba cu imaginatia lor. Sunt oameni care asteapta in mod eronat actiuni sau gesturi de la mine, sunt alti oameni care se supara cand le spun ce cred (si nu ceea ce vor se auda) si mai sunt oameni care imi poarta pica pentru deschidere sau pentru sinceritate.

Toti acesti oameni se dezamagesc singuri.

Si isi gasesc cuvinte care sa le justifice dezamagirea. Cele mai frecvente atribute pe care le aud sunt: egoist, arogant, infatuat, cinic, sarcastic. Adica bineinteles dezamagitor. Din pacate, nu am ce altceva de facut in afara de a ridica din umeri, in spiritul acelorasi caracteristici pe care mi le-au atribuit. Imi pare rau insa eu nu v-am indus in eroare, nici macar neintentionat. V-ati dezamagit singuri!

Treaba functiona struna pana cand cineva mi-a atras atentia asupra semnificatiei originale a cuvantului dezamagire. Adica actiunea de a nu mai amagi. Dezamagesti atunci cand incetezi sa amagesti. Sau dezamagesti atunci cand nu-i mai permiti celuilalt sa se amageasca singur. Atunci cand ii prezinti realitatea, asa cum e ea, bineinteles mult diferita de ceea ce si-a imaginat el.

Daca e asa, atunci haideti sa ne dezamagim cu totii, unii pe altii.

Hai sa dezamagim si sa ne dezamagim!