Luceafarul
de Mihai Eminescu
Comentariu literar
Acum vreo 20 de ani, as fi inceput asa:
“Nestemata intre capodoperele poetului nepereche, poezia Luceafarul confirma teoria eminesciana a geniului, influentata de romanstismul german al lui Kant si Schopenhauer…”
Acum insa zic asa:
Ma enerveaza ca s-a incetatenit
ideea de a da vina exclusiv pe Catalina pentru esecul relatiei ei cu Hyperion.
Insusi poetul “nepereche” ne-a indus intentionat aceasta concluzie. Ce omitem
este faptul ca nici Hyperion nu s-a intors hotarat sa vina la ea. Si Hyperion a
fost slab. S-a blocat si el in bariera lui, inventandu-si un Dumnezeu (care nu
exista oricum), care sa-i confirme raspicat temerile proprii. Demiurgul este
vocea interioara a lui Hyperion. Luceafarul este mult prea puternic pentru a i
se putea imagina o autoritate superioara. Asa ca, pe scurt, Hyperion a mancat
rahat cu drumul sau “prin a haosului vai”. S-a gandit
bine, s-a indoit si a renuntat. Realitatea pe care a gasit-o la intoarcere i-a
fost foarte convenabila iar imaginea lui publica a scapat nevatamata.
OK, Catalina e o zdreanta, sunt
de acord. Insa ea nu este atat de naiva cat pare. Ea stie potentialul
Luceafarului “rasarit din linistea uitarii”. Chiar ii marturiseste cui
Catalin: “In veci il voi iubi”. Dar nu are nici rabdare, nici
discernamant. Il ia deci pe primul venit, ca o pitipoanca din Bamboo. Cat sa fi
fost plecat Luceafarul? Vreo doua saptamani, banuiesc eu: “S-a rupt din locul lui de
sus/pierind mai multe zile”. Poate o luna, hai, zic doua luni ca nu
plecase in armata. Ei bine desi isi exprimase specific doleantele si desi el
plecase promitand sa i le indeplineasca, gagica nu l-a asteptat. Si ca sa fie
si mai si, s-a combinat cu un fraier de paj, un coate-goale ar fi zis
conteporanul poetului, desi ea provenea “din rude mari, imparatesti”. Asta
chiar e aiurea. Inteleg daca nu ai loc la Luceafar insa sa fii tu printesa “mandra-n
toate cele” si sa ajungi sa dormi prin paduri cu un paj lefter, asta
chiar e o tampenie!
Catalin in schimb, o arde cool. O
vrajeste cu clisee si spera ca ea sa puna botul. Frazele lui sunt banale ca ale
baietilor care abordeaza gagici la bar. El stie ca nu e bazat, stie ca e doar un
balon de sapun. Stie ca nu va putea sa o faca fericita. Insa si-o doreste, are
tupeu si incearca. Hehe, cate iubiri se vor fi risipit din cauza lipsei de
tupeu a baietilor! Insa al nostru are tupeu: stie ca timpul le rezolva pe
toate: “vei pierde dorul de parinti/si visul de luceferi”. Si face
pasul in cel mai oportunist stil, apasand chiar pe vulnerabilitatea ei. Stiu si
eu cateva exemple de prieteni buni care s-au repezit la amicele lor in momente
de vulnerabilitate pe care ele, proastele, si-au gasit cu cine sa le imparta!
Si pot sa zic ca in unanimitate, si ei si ele au primit la sfarsit ceea ce au meritat.
Deci Catalina si Hyperion nu s-au
iubit! S-au placut, s-au dorit, ar fi putut sa ajunga chiar sa aiba o relatie.
Insa nu ar fi durat! Nici ea n-ar fi avut stare “in palate de margean” sau
pe “a
sale ceruri sa rasara”. Ea avea curiozitati nesatisfacute, ei ii
trebuiau oamenii cu care sa bea o cafea si avea nevoie de admiratia celor din
jur! Iar lui ii repugnau oamenii si considera ca “ei numai doar dureaza-n
vant/deserte idealuri”!
Ce nu inteleg eu, este de ce
dracului ea il mai cheama si a treia oara. In primul rand, cum de nu-i este
rusine? Adica sta cu Catalin in poale, care tocmai se asezase “cu
capul sau pe san”, iar ea se uita in sus si-l cheama pe celalalt, exact
ca petardele din cluburi care iti arunca priviri insinuante din bratele altuia.
Stiu, nu-l mai cheama ca iubit, il cheama ca pe un calauzitor. Insa chiar si
asa, nu-i este rusine? Mi se pare ca-l trateaza ca pe un sponsor pe care dupa
ce l-a tradat, il roaga sa-i mai plateasca leasingul la masina inca vreo 2-3
ani. Dar el nu e prost si zdreanta nu mai vede nici un ban!
Pana aici, cineva m-ar fi oprit
cu comentariul: “Stai ba, ca totul este in visul ei, nu exista luceferi care sa
calce “ca pe prag pe marginea ferestrei!”. Stiu. Poetul a fost confuz,
iarasi intentionat, ca-i placea sa lase loc de interpretari. Si a reusit. Insa
daca totul este in vis (ca in visul Pamelei din Dallas care a durat vreo 20 de
episoade) atunci ce ne facem cu drumul Luceafarului? L-a visat ea pe el, ca “un
fulger neintrerupt” zburand printre stele? Poate este doar justificarea
ei pentru fuga cu Catalin. Si asta pentru ca drumul Luceafarului se intampla
DUPA ce ea se lasa agatata de speech-ul lamentabil al pajului. “Porni
Luceafarul” ar fi trebuit sa urmeze imediat dupa “pierind mai multe zile”.
Si atunci ea ar fi avut atunci libertatea sa se combine cu cine vroia, cata
vreme iubitul ei o parasise, cica si la recomandarea demiurgului. Insa ea a
comis-o inainte de a fi fost respinsa de Hyperion.
Ce bine, zicem noi, ca Hyperion nu a renuntat la
nemurirea lui pentru o panarama. Insa el nu stia ca ea e panarama, el o credea
devreme acasa! Si ne place palma morala pe care i-o da la final “chipului
de lut”! Insa el nu face decat sa-si accepte limitarile asumandu-si
singuratatea. Ce mare smecherie a reusit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu